11 cărți care merită să le acordați timp chiar și în vacanță

Cea mai bună hrană pentru creier – sunt cărțile. Desigur să fie cărți reale, din hârtie! Lectura trebuie să devină pentru fiecare din noi nu doar un obicei la modă, dar și o necesitate și un obicei util. Vă recomandăm să faceți cunoștință cu această listă de 11 cărți, care merită a fi citite chiar în această vară!

Robin Sharma, ”Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul”

Cu toții am auzit istorii în care un antreprenor prosper sau un angajat de succes renunță la toate bunurile și carieră și a pleacă într-o țară îndepărtată în căutarea adevărului spiritual. Cartea lui Robin Sharma, care și este un bestseller recunoscut în toată lumea, este povestea unui avocat foarte bogat care se confruntă cu o criză spirituală, renunță la viața sa anterioară de dragul imersiunii în cultura antică, astfel ca datorită înțelepciunii orientale să-și trezească sufletul și să învingă tristețea din interior. Să vedem ce va învăța acest om!

Alice Munro, ”Dragă viață”

Scriitoarea canadiană, care a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2013, este considerată a fi un continuator al tradițiilor lui A.P. Cehov. Scriitoarea are un stil similar mareului scriitor. Opera sa se caracterizează prin simplitate, puritate și bineînțeles concizie. ”Dragă viață” – este ultima lucrare a lui Munro: Din spusele scriitoarei, ea nu mai intenționează să-și mai continuie activitatea literară. Cartea este o colecție de scurte istorioare, care descriu viața și soarta eroilor. Dacă vă plac descrierile lumii interioare subtile ale personajelor – această carte este cu siguranță pentru dvs!

Ray Bradbury, ”Vinul din păpădii”

În această vară, cineva cu siguranță va citi acesată carte superbă, scrisă de un scriitor celebru. Cartea ne face să ne gândim la trecerea timpului, bunătate, clipele trecătoare de fericire, care trebuie prețuite. Romanul este plin de amintiri calde și însorite și ajută să ne amintim cu bucurie și nostalgie de copilărie și să simțim fiecare clipă legată de cea mai frumoasă perioadă a anului. Dacă încă nu ați citit această carte – este timpul să corectați situația!

Marcus Buckingham, Curt Coffman, ”Mai întâi încălcați toate regulile”

Dacă petreceți toată vara într-un oficiu, este timpul să faceți o pază și să citiți o carte foarte interesantă, care vă va convinge că ”cei mai buni manageri din lume procedează altfel”. Zeci de mii de interviuri pe care autorii le-au realizat cu cei mai eficienți administratori ai timpului nostru, dezvăluie secretele succesului și eficacității: s-a dovedit că trebuie doar să încălcați regulile. Încercați!

Gregory David Roberts, ”Shantaram”

Una dintre cele mai bune cărți pentru vacanță – fascinantă, interesantă, nu va lăsa indiferent nici-un cititor. Romanul, care a stabilit multe recorduri de vânzări și popularitate, reprezintă o povestire confesională a unui erou care se ascunde timp de mai mulți ani de lege. În această carte este totul, cu ce oamenii normali ar prefera să nu se întâlnească niciodată în viață, dar despre ce este foarte interesant de citit, stând într-un fotoliu confortabil. Divorț, privarea de drepturile părintești, dependența de droguri, jafuri, sentință – 19 ani într-un penitenciar cu regim de detenție închis, evadare, falsificatori, contrabandiști, mafie indiană, lupta pentru iubire… Într-un cuvânt, orice ce nu vă lasă să vă plictisiți în această vară!

Anna Gavalda, ”35 kile de speranță”

O altă poveste a scriitorului francez, de data aceasta scrisă din numele unui băiat de 13 ani, care urăște școala cu încăpățânare. Dar nu trebuie să credeți că această carte este destinată pentru adolescenți! Este absolut uimitor modul în care cartea rezonează cu tot ce este în inimile adulților. Iar dacă aveți deja copii, atunci această carte este obligatorie pentru citire: doar așa vă veți aminti perioada adolescenței și veți învăța să înțelegeți mai bine copiii.  ”35 de kile de speranță” este o reamintire că trebuie să fim părinți buni, și de asemenea, despre importanța de a nu renunța și a crede. Veți citi cartea în doar 1-2 ore, și puteți fi siguri, că acest timp nu va fi pierdut în zadar!

Eckhart Tolle, ”Puterea prezentului”

Această carte va deveni prietenul dvs și o adevărată salvare, dacă într-o seară ploiasă de vară vă veți simți singur, trist, posibil un pic neliniștit, sau dacă intrați într-o nouă etapă a vieții – prin propria voință sau din întâmplare. Un mare cunoscător al sufletelor umane rănite, Eckhart Tolle va dezvălui adevărata stare de lucruri în viața dvs, va oferi un confort, va sugera cum să găsiți armonia interioară și perspectiva, care vă vor ajuta să vă întoarceți în punctul de unde ați pornit și să construiți o cale proprie, astfel încât dimineața următoare să vă bucurați de o nouă zi!

Jojo Moyes, ”Un bărbat și o femeie”

O istorie incredibilă și foarte incitantă până la ultima pagină a unei femei pe nume Jess, care crește și educă de una singură copiii săi și muncește în două locuri. Neașteptat în viața eroinei a apărut un bărbat, care dorește să o ajute pe Jess și pe copiii ei. O poveste modernă și neobișnuită, plină de ironie și pozitivism, care se termină așa cum ar trebui să se termine toate poveștile de dragoste!

Jennifer L.Scott, ”Lecții de la Madame Chic: 20 secrete ale stilului descoperite de mine pe când locuiam la Paris”

Dacă doriți să cunoașteți tradițiile familiilor franceze, dar și secretele femeilor franceze, care nu doar arată frumos și elegant în orice situație, dar au și obiceiuri sănătoase, fără a refuza cele mai gustoase alimente și în același timp nu se îngrașă, păstrează ritmul accelerat al vieții, frumusețea dar și sănătatea, această care este pentru dvs! Naraținea se desfășoară din numele autorului – o femeie din SUA, care a ajuns într-o familie franceză printr-un program de schimb de studii și s-a pomenit în situația când trebuie să învețe tot felul de lucruri noi.

Peter Mayl, ”Franța. Un an în Provence”

Puteți călători stând acasă sau în oficiu, trebuie doar să vă aranjați confortabil în fotoliu și să începeți a citi această carte, care vă va duce cu gândul în provincia franceză Provence, o regiune destul de extravagantă pentru orice vizitator. Protagonistul romanului cumpără o casă veche de fermier, pentru a începe aici o nouă viață, încercând să se adapteze cu obiceiurile și stilul de viață local. Când vedeți din fereastra oficiului sau apartamentului în care stați ambuteiaje interminabile și pereți de beton, ceea ce se întâmplă în acest roman pare să fie un miracol necunoscut, care este undeva departe într-un Univers paralel. După ce veți citit cartea, veți ști unde să petreceți următoarea vacanță…

Daphne DuMorier, ”Rebecca” 

Dacă vă place ca o carte să vă provoace palpitații, dar și să vă excite nervii, „Rebecca” este exact ceea de ce aveți nevoie! Romanul, scris în prima jumătate a secolului trecut a fost inclus în lista celor mai bune 110 romane, conform versiunii BBC. Patru regizori, printre care A. Hitchcock au ecranizat acest roman. Opera, în mare parte este inspirată din romanul ”Jane Eyre”. Subiectul romanului descrie viața unei femei tinere, care a cunoscut un aristocrat, cu un statut social mult mai înalt decât ea, care este și proprietarul castelului Manderly. În scurt timp tânăra s-a căsătorit cu acest aristocrat și s-a mutat în castelul lui, unde mai devreme a locuit soția decedată a bărbatului – pe nume Rebecca. Foarte curând tânăra soție începe să sufere din cauza faptului că nu reușește să o eclipseze pe predecesoarea sa, care se pare că și după moartea sa continuă să controleze totul. Romanul ”Rebecca” este atât de interesant, încât vi se pare că vă hipnotizează. Cartea, cu siguranță, va deveni una din cele mai valoroase cărți în biblioteca dvs și va rămâne în memorie pentru o lungă perioadă de timp.