În imagine sunt două creiere ”identice” ale unor copii de 3 ani. Ele sunt diferite doar din cauza părinților!

Priviți la imaginea acestor după creiere. Să știți că ambele aparțin unor copii de 3 ani. După cum vedeți creierul din stânga este mult mai mic decât cel din partea dreaptă. În plus, pe el sunt mult mai multe pete și locuri întunecate.

Pentru neurologii, care studiază creierul și pot interpreta astfel de imagini, diferența dintre cele două creiere este evidentă și izbitoare, scrie Yahoo! Creierul din partea stângă este lipsit de câteva zone importante, care sunt în creierul din partea dreaptă.

Respectiv deținătorul creierului din partea stângă va crește mai puțin inteligent, mai puțin capabil de empatie, mai predispus la dependența de droguri și comiterea crimelor în comparație cu proprietarul creierului din partea dreaptă. Această persoană are mai multe șanse să-și piardă locul de muncă trăind doar cu o îndemnizație de șomaj și are un risc mare de a dezvolta anomalii psihice.

Ce a cauzat o astfel de divergență cardinală în dezvoltarea creierului? Ar fi logic să presupunem că boala sau traumele grave sunt de vină.

Dar nu este așa!

Principalul motiv pentru o această diferență mare la copiii de 3 ani – este modul în care mamele și-au tratat copiii.

Copilul cu creierul suficient de dezvoltat a avut o mamă iubitoare, care mereu reacționa la toate nevoile sale. Copilul cu creierul mai mic a fost ofensat și ignorat. Ca urmare, creierul primului copil se dezvoltă în mod normal, iar al doilea – cu întârzieri.

Astăzi neurologii încep să înțeleagă exact, că modul în care interacționează copilul cu mama determină dezvoltarea creierului său și abaterile posibile în acest proces.

Profesorul Alan Shor, care a cercetat foarte multă literatură științifică și care a contribuit semnificativ la dezvoltarea neurologiei, subliniază că creșterea celulelor creierului este ”consecința interacțiunii copilului cu părintele (cel mai frecvent mama)”:

„Pentru dezvoltarea creierului copilului este necesară o interacțiune pozitivă între mamă și copil. Aceasta determină formarea unor structuri cerebrale importante”.

Profesorul Shor explică: dacă copilul nu este tratat corect în primii doi ani de viață, genele responsabile pentru diferite aspecte ale funcționării creierului, inclusiv inteligența, nu pot fi activate, și în unele cazuri, chiar formate.

Adică ”natura și educația” sunt inseparabile: educația are un impact direct asupra funcționării genelor copilului.

O explicație detaliată a interacțiunii dintre comportamentul mamei și reacțiile chimice din creierul copilului, responsabile de formarea celulelor, ar necesita cunoștințe speciale. Este suficient să menționăm, că în prezent există un număr considerabil de dovezi care demonstrează că atitudinea față de copil în primii doi ani de viață determină posibilitatea de funcționare deplină a creierului în viiitor.

Răul cauzat de ignorare și alte forme de violență este proporțional cu gradul lor: cu cât mai teribilă este ignorarea, cu atât mai grave sunt consecințele. 80% din toate celulele creierului pe care o persoană le va avea pe parcursul vieții se formează în primii doi ani de viață. Dacă procesul de formare a celulelor și legăturilor dintre ele este perturbat deficitul va fi permanent.

Atașamentul este principalul factor care influiențează dezvoltarea structurilor limbice responsabile de rezistența la stres. Încălcările severe ale atașamentului în fragedă copilărie duc la o insuficiență de reglementare, exprimată prin încălcări ale activității limbice, afecțiuni ale hipotalamusului și tulburări ale sistemului nervos vegetativ.

Datorită evenimentelor traumatice legate de abuz și neglijență, apar schimbări extreme și rapide în sistemul nervos autonom (vegetativ): hiperexcitarea sistemului nervos simpatic și hipoexcitația parasimpaticului, care creaază deviații biochimice haotice, neurochimie toxică în creierul care abia se dezvoltă.

De aceea, dacă doriți un viitor bun pentru  copii, îmbrățișați-i mai des, iubiți-i și în orice împrejurări nu-i ignorați!