Mai simplu decât pare! Cum să spălați corect și să uscați geaca cu puf.

Chiar dacă hainele cu puf sunt cunoscute deja de mai mulți, astăzi, mai mult ca oricând ele sunt în tendințele modei. Pentru prima dată, femeile am îmbrăcat hainele cu puf mai mult de 40 de ani în urmă. Odată, în timp ce era într-un camping, designerul de haine Norma Kamali s-a înfășurat într-un sac de dormit al prietenului său și s-a gândit: „Aș dori să atașez acestui lucru două mâneci.”

La început, hainele cu puf erau niște articole din garderoba de toamnă-iarnă, care erau confecționate din nylon, căptușeală și umplutură din puful păsărilor de apă. Cu toate acestea, umplutura hainelor de iarnă moderne poate fi diferită!

Foarte multe femei preferă să poarte iarna anume o geacă cu puf, deoarece acestea sunt foarte călduroase, confortabile și extrem de practice. Dar, înainte de a îmbrăca o haină cu puf, care a stat toată vara în dulap, trebuie să o reîmprospătați și să o spălați. Cum să faceți acest lucru corect?

Vă oferim un ghid practic pentru spălarea și uscarea corectă a hainelor de iarnă cu orice umplutură.

Etapa nr. 1 – Pregătitoare

Stratul superior al hainelor cu puf de cele mai multe ori este fabricat din țesături sintetice, rezistente la factorii externi: poliamid, poliester, nylon sau piele ecologică. Pentru a înțelege din ce material este umplutura hainei, citiți eticheta acesteia.

Dacă vă îndoiți de calitatea hainei cu puf – vă recomandăm să mergeți la curățătorie profesională! Mai jos vă prezentăm descifrarea unor inscripții pe care le puteți citi pe eticheta hainei:

– down – puf;

– feather – pene;

– wool – lână;

– cotton – bumbac;

– holow fiber, dupont, polyester – material artificial.

Puful, penele și lâna sunt materiale naturale, iar celelalte sunt sintetice.

Etapa nr. 2 – Îndepărtați petele

Pentru început verificați suprafața hainei: posibil, nici nu este nevoie să o spălați. Unele pete pot fi îndepărtate doar cu o curățare superficială. Înainte de a folosi orice produs chimic, trebuie să testați efectul acestuia pe o porțiune mică din interiorul hainei.

– Dacă haina nu este murdară, ștergeți doar locul unde este pata cu un burete înmuiat în apă cu săpun.

– Pentru a îndepărta petele puteți folosi un produs universal pentru îndepărtarea petelor. Într-un pahar cu apă adăugați două lingurițe de amoniac și detergent lichid. Amestecați soluția până obțineți o spumă tare, pe care trebuie să o distribuiți uniform pe toată suprafața murdară a hainei.

– Petele de grăsime pot fi îndepărtate foarte ușor cu benzină. Înmuiați în benzină un tampon din vată și umeziți locurile problematice. Presărați deasupra cu sare, talc, amidon sau alt produs absorbant. Ștergeți puțin pata și scuturați haina. Dacă este necesar, repetați procedura de mai multe ori.

– Dacă pata nu mai poate fi îndepărtată de pe haină, atunci o puteți decolora.

Așteptați câteva minute și după aceasta ștergeți suprafața cu o cârpă umedă (această metodă nu este potrivită pentru hainele de culori aprinse!). Amestecați în proporții egale amoniacul și peroxidul de hidrogen, după care ștergeți petele cu acest amestec.

Etapa nr. 3 – Alegeți un detergent

– Nu folosiți detergentul pudră! Acesta lasă pete pe haină.

– Cel mai bine este să folosiți un detergent special pentru hainele cu puf sau orice detergent lichid.

– Pentru hainele cu umplutură din puf sau lână, alegeți numai detergenți moi.

– Înălbitorul, de asemenea, trebuie să fie ales cu atenție, pentru că poate schimba culoarea hainei.

Etapa nr. 4 – Spălare

Modalitățile de spălare a hainelor cu umplutură naturală sau sintetică sunt diferite: primele trebuie spălate cu grijă, deoarece dacă sunt spălate incorect, pot fi ușor deteriorate.

1. Spălați haina cu puf cu mâinile

O haină scumpă este mai bine să o spălați cu mâinile, să o agățați pe umerașe în camera de baie sau o scufundați în cada de baie.

Spălare verticală

Această metodă este potrivită dacă haina cu puf nu este foarte murdară.

– Agățați haina cu puf pe umerașe în camera de baie.

– Udați suprafața hainei cu un jet de apă. Încercați să nu udați prea tare umplutura hainei.

– Săpuniți geaca cu un detergent moale.

– Acordați o atenție deosebită manșetelor, buzunarelor și zonelor de lângă fermoare.

– Periați geaca.

– Îndepărtați urmele de spumă folosind duza de la duș.

Spălare orizontală

Metodă recomandată pentru a spăla hainele cu puf mai murdare.

1. Umpleți cada de baie cu apă caldă ( nu mai fierbinte de 30º).

2. Adăugați în apă un detergent moale.

3. Înmuiați haina cu puf pentru 15-30 de minute.

4. Spălați haina cu o perie.

5. Clătiți bine haina cu apă curată.

2. Spălați haina cu puf în mașina de spălat

În primul rând trebuie să pregătiți haina cu puf pentru spălare.

– Verificați toate buzunarele.

– Acoperiți petele cu un produs special de îndepărtare a petelor sau cu săpun de rufe.

– Faceți același lucru cu cele mai murdare porțiuni: guler, poale, manșete.

– Închideți toți nasturii și fermoarele.

– Întoarceți haina pe dos, scoateți centura, gluga și blana (dacă modelul are blană).

Acum puteți spăla haina cu puf! Dar mai întâi setați regimul corect de spălare.

– Selectați regimul de spălare delicată.

– Setați temperatura minimă (cel mult 30º).

– În unele mașini de spălat există un regim de spălare a hainelor de exterior. Dar dacă nu aveți o astfel de opțiune selectați programul pentru spălarea lânii sau a mătăsii.

– Setați programul pentru clătire suplimentară. Clătiți haina de câteva ori.

– Dezactivați centrifugarea sau reduceți viteza până la 400-600 de rotații pe minut. Dacă viteza va fi mai mare, atunci umplutura hainelor de iarnă se va deforma.

Pentru ca să păstrați aspectul frumos al hainei cu puf, înainte de spălare puneți în cuva mașinii de spălat 3-5 mingi de tenis. Aceste mingi nu permit pufului să se adune într-un singur loc.

Etapa nr. 5 – Uscați haina cu puf

Sarcina principală a acestei etape este să uscați haina astfel, încât umplutura hainei să nu se deformeze.

– Agățați haina pe umerașe în baie. Lăsați să se scurgă toată apa care a rămas după spălare!

– După ce apa se va scurge, puneți haina la uscat într-o încăpere uscată și bine aerisită.

– Nu lăsați haina umedă lângă dispozitivele de încălzire și nu uscați haina cu uscătorul de păr. Această regulă trebuie respectată mai ales în cazul, când haina are o umplutură naturală.

– Temperatura mare distruge structura pufului, în consecință acesta pierde proprietățile sale de termoizolare.

– Deschideți toți nasturii, fermoarele și întoarceți buzunare.

– Scuturați geaca de câteva ori în timp ce se usucă, pentru ca să distribuiți umplutura uniform.

– Lăsați geaca să se usuce suficient timp până la uscarea completă, deoarece umplutura umedă poate începe să miroase neplăcut. Fiți pregătit că geaca nu se va usca foarte repede.

– Puneți haina la uscat lângă calorifer și periodic scuturați-o.

După cum vedeți este foarte simplu să spălați hainele cu puf. Dacă respectați recomandările noastre, atunci geaca preferată va arăta mereu în regulă!